top of page
Blog: Blog2

TinyTransylvania, a tiny peace of heaven


Sau cum e sã descoperi minunile unui trai minimalist într-un weekend petrecut chiar în mijocul naturii, într-o mini casã de poveste



Un stil de viață minimalist înseamnă să trăiești cu lucrurile strict necesare și să cauți acele experiențe care îți aduc fericire, împlinire, renunțând la orice ar putea să însemne surplus. Ar fi o trecere mare pentru mulți, de la exces la esențial, de la abundență la modestie, de la complicat și complex la simplu. Cei mai mulți dintre noi nu ne dorim o schimbare atât de extremă în viețile noastre sau poate doar nu suntem pregătiți pentru ea. Dar pentru toți ar fi o experiență cel puțin interesantă să vedem, chiar și numai pentru două zile, ce înseamnă să locuiești în câțiva metri pătrați, doar cu lucrurile esențiale, înconjurat de natură.


Pentru că este un proiect la care am avut bucuria să realizăm amenajarea interioară și chiar să vedem cum sunt realizate aceaste căsuțe, în atelierul celor de la EcoTiny House, la Miercurea-Ciuc, am vrut să și testăm rezultatul final. De data asta vă împărtășim, în câteva cuvinte și o mână de poze, experiența noastră, în familie la Tiny Transylvania.



La marele fix a venit această ocazie pentru că aveam nevoie parcă, mai mult ca oricând, de o experiență inedită. Fără aglomerație, fără forfotă și fără mască. Nici nu-i greu de înțeles, suntem convinși. :) Așa că am împachetat ceea ce credem noi că înseamnă esențialul și-am luat cu noi ingredientele pentru o cină rapidă. Am fentat câteva mese cu ajutorul câtorva caserole cu mâncare gata pregătite de acasă… dar asta doar pentru a profita la maximum de timpul liber și de posibilitatea de a ne bucura unii de alții într-un spațiu nou și provocator pentru toți.


Din primele minute, fetița noastră de 3 ani a fost efectiv fascinată de micuța casă. Poate pentru că, pentru prima oară, putea percepe deodată întreg spațiul, dar și împrejurimile. Sau poate pentru că se asemăna grozav de tare cu spațiile în care locuiesc personajele ei preferate din povești. Cert e că pardoseala caldă

i-a permis să se joace în voie în orice colțișor, iar casa mică, pe dimensiunile ei, a cucerit-o instant.



Pentru noi adulții, obișnuiți cu un ritm de viață alert, cu rutina zilnică în care alergi între serviciu și casă, a fost ușor inconfortabil la început. Toată liniștea aceea... Calmul naturii pe care o vedeai prin ferestrele mari. Până și timpul părea că stă în loc. Vrând nevrând am încetinit și noi ritmul și am început să ne bucurăm de împrejurimi.


Am descoperit traseele din pădure, am căutat ciuperci și ne-am bucurat de peisajul de poveste și de aerul curat. Am dormit toți trei de prânz, ca-n copilărie, și ne-am încărcat bateriile cu adevărat.


Seara, soțul meu IT-ist a avut ocazia să dea curs instinctelor lui primitive și să facă un foc în curte :p

Ne-am relaxat pe leagăn și am privit luna plină, în timp ce fetița noastră a fost de nedezlipit de universul ei din interiorul căsuței. Nici măcar mrejele leagănului sau focul nu au putut să o atragă afară.


Ah, și vă mai spunem ceva. Noaptea petrecută pe salteaua de lângă fereastră a fost cu adevărat aparte. Cerul înstelat, pădurea văzută la lumina lunii… nici nu-ți venea să închizi ochii. Și să mai spun cum e să ai ocazia să savurezi o ciocolată caldă sau un vin fiert în timp ce îți citești cartea preferată într-un asemenea cadru? După cum probabil nu vă surprinde, plănuim să revenim. Am spus că ne vom oferi o astfel de experiență, în fiecare anotimp, pentru cel puțin un weekend. E terapie curată!


P.S. Știm din surse sigure că urmează să mai vină două căsuțe pline de surprize ;) dar… asta e alta poveste, ce abia acum se scrie.



Cateva imagini din proiectul Tiny Transylvania:



274 afișări
bottom of page