top of page
Blog: Blog2

Stilul scandinav, filosofia stării de bine în designul interior


Sursa: Pinterest



Danezii îi spun Hygge. Suedezii îi spun Lagom. Noi îi spunem simplu stilul scandinav. Însă felul nordicilor de a amenaja interioarele nu este, sub nicio formă, simplu.


Folosirea stilului scandinav în locuințe a explodat, pur și simplu, după cel de-al doilea război mondial. Materialele de construcție erau puține, banii erau și ei puțini, iar vindecarea rănilor după război avea să fie un proces lung și anevoios. Așa că oamenii au renunțat la decorațiunile inutile și la spațiile "moarte". Au ales piesele masive de mobilier, realizate din cât mai puține combinații de materiale, care să reziste o perioadă cât mai îndelungată. După anii lungi și grei ai războiului, confortul și starea de bine pe care ți-o dă căminul au fost tendințele principale în design. Astfel, stilul minimalist, dar deloc simplist, desăvârșit de scandinavi, a devenit un punct de referință în designul interior din toată lumea.



Cât mai mult alb, cât mai multă lumină

Sursa: Pinterest



Dar ce presupune amenajarea unui astfel de spațiu de locuit?


În primul rând este luminos. Poate din cauza iernilor lungi și a zilelor întunecate pe care le traversează nordicii, poate pentru că albul îți dă o stare de bine, poate pentru că această culoare dă perspectivă oricărui spațiu, indiferent cât e de mic. Pentru contrast sau pentru a evidenția anumite obiecte de mobilier sau anumite zone ale unei încăperi sunt preferate tonurile de gri sau de maro.


Locuințele nordice au adesea geamuri mari, generoase, pentru ca lumina să nu ocolească nici un colțișor al încăperii. Iar culorile deschise din interior o ajută să încălzească spațiul de locuit, chiar și în cele mai friguroase zile de iarnă. Vorbim totuși de o regiune unde, în timpul iernii, oamenii se bucură doar șapte ore de lumină naturală pe zi.



Pete de culoare într-o mare de alb

Sursa: Pinterest



O cameră decorată în stil scandinav nu este, în nici un caz, îmbrăcată complet în alb. Starea de spirit dată de vremea mohorâtă și friguroasă este combătută din plin prin petele de culoare de la interior. O cameră va fi mai veselă și mai primitoare datorită petelor de galben, roșu sau albastru, preferate pentru elementele decorative, fie ele vaze, covoare, perne sau scaune. Nordicii preferă formele abstracte, geometrice, exacte. Contrastul clasic dintre alb și negru este trendul care câștigă teren atunci când vorbim de elementele de design interior de la covoare la tablouri.



Încăperi generoase, stil minimalist

Sursa: Pinterest



Așa cum spuneam, nordicii încearcă să combată penuria de lumină naturală cu care se confruntă luni bune din an prin utilizarea unor spații largi, aerisite, cu geamuri foarte mari. Draperiile și perdelele nu sunt un element obligatoriu, însă dacă ele decorează o fereastră, atunci vor avea culori deschise, în armonie cu restul paletei folosite. Pardoselile vor fi mereu din lemn datorită faptului că mențin un climat plăcut, dar și pentru că stilul scandinav presupune o întoarcere la natură.


Indiferent de cameră, mobilierul este extrem de confortabil, fără elemente inutile de decor. Piesele nu vor fi niciodată înghesuite, iar spațiile de depozitare sunt gândite în așa fel încât să se potrivească oricărei încăperi, cât de mică ar fi, astfel încât nimic din ceea ce nu se dorește să nu fie expus vederii.


Stilul scandinav este despre cumpătare și confort. Despre minimalism practic și pragmatic. Despre starea de bine, de liniște și de mulțumire pe care ți-o dă propriul cămin. Putem spune, fără să greșim, că stilul scandinav transformă o casă în acasă.



Sursa: Pinterest



220 afișări
bottom of page